La fel ca în toate sporturile, și tenisul a cunoscut de-a lungul timpului multe rivalități uriașe, dar trei dintre acestea sunt considerate cu adevărat epocale.
Spre deosebire de sporturile de echipă, unde rivalitățile nu se termină odată cu retragerea unui jucător, în tenis ele sunt, din păcate, mai scurte, pentru că nu siglele eterne joacă una împotriva celeilalte. O altă diferență importantă este că, în timp ce în fotbal, concurențele s-au născut din factori precum originea comună a echipelor (rivalități între echipe din acelaș oraș), rivalități între organizații statale sau chiar rivalități între clase sociale, în tenis ele s-au născut din confruntarea la cel mai înalt nivel al celor două stiluri clasice de joc. Pentru a simplifica, aceste două stiluri sunt stilul de joc ofensiv și cel defensiv.
McEnroe - Borg (Foc și Gheață)
În anii 1970 și 1980, confruntările celor doi mari jucători cu stiluri de joc și temperamente complet diferite au devenit repere în istoria tenisului. Impetuosul american John McEnroe a căutat succesul cu stilul său de modă veche, serviciu-voleu, în timp ce tenismanul suedez extrem de calm, Björn Borg era adeptul unui joc mai prudent și totodată al unei abordări tehnice, pe atunci incipiente, și anume al reverului cu două mâini. Cei doi jucători au purtat bătălii uriașe, dar poate cea mai memorabilă a fost finala de la Wimbledon din 1980, când Björn vâna al cincilea său titlu la Londra, iar John pe primul. Răsturnările de situație ale meciului au fost demne de un scenariu de la Hollywood și în 2017 au fost chiar ecranizate. McEnroe a salvat șapte mingi de meci în setul al patrulea, dar Borg a fost cel care a obținut în cele din urmă victoria în setul al cincilea. În total, cei doi jucători au disputat 14 meciuri oficiale unul împotriva celuilalt, rivalitatea lor încheinduse la 7-7.
Sampras - Agassi (Acei ani '90)
Ultimul deceniu al secolului XX a fost în mare parte despre Statele Unite ale Americii. În aproape toate domeniile, această parte a lumii a stabilit tendințele. Alături de industria muzicală și cea cinematografică, lumea sportului de peste ocean a fost și ea fără rival atrăgând privirea adesea cu acele culori stridente distinctive. Astfel, nu este de mirare că, în timpul perioadei de glorie al lui Michael Jordan și Chicago Bulls în NBA, doi jucători de tenis americani, Pete Sampras și Andre Agassi, au acaparat centrul luminii reflectoarelor. Serviciile și voleurile perfecte ale lui Sampras au dus la ciocniri spectaculoase cu jocul din spatele terenului, dar totodată cu inițiativă, al lui Agassi. În acei ani, stilul de joc al lui Pete și reverul lui cu o singură mână deja era o raritate în ATP, în timp ce stilul de joc al lui Andre și reverul cu două mâini începeau să se impună în circuit. În ciuda acestui fapt, Sampras a câștigat douăzeci dintre cele treizeci și patru de meciuri directe oficiale. Poate că cea mai memorabilă confruntare a lor a fost cea din sferturile de finală ale US Open 2001, în care nu s-a făcut niciun break. Pete a reușit să câștige cu 6-7, 7-6, 7-6, 7-6.
Federer - Nadal (Fedal)
Cei doi jucători faimoși ai timpurilor noastre, Roger Federer și Rafael Nadal s-au duelat încă de la începutul anilor 2000. Această rivalitate ar putea fi descrisă succint ca fiind "Talentul fascinant versus Voință de fier". Fiind un jucător de serviciu-voleu la început de carieră, Roger și-a perfecționat jocul la un nivel incredibil înainte de a începe rivalitatea cu Rafa. În decursul anilor jocul său și-a mai pierdut din caracterul de totul sau nimic, dar a adăugat versatilitate în arsenalul propriu cu simțul său tehnic de neegalat. La momentul respectiv, aproape că nu mai existau jucători de tip serviciu-voleu, marea majoritate retrăgânduse pe linia din spatele terenului. La începutul carierei sale, Nadal a bazat aproape totul pe spin-ul său feroce dar, cu trecerea timpului, în siguranța acestui spin distrugător, cu ajutorul atitudinii sale de a nu renunța niciodată, a dezvoltat un joc mai agresiv.
După părerea mea, această rivalitate a fost definită cel mai mult de partea mentală. Nadal are un avans de 24-16 în meciurile directe, pe care l-a construit prin distrugerea încrederii lui Roger în reverul său cu o singură mână. Din această cauză, Federer nu a reușit de multe ori să își valorifice superioritatea tehnică. Se poate spune că Rafa a găsit Călcâiul lui Ahile al lui Roger. Cu toate acestea, confruntările lor au fost incredibil de spectaculoase și au atras atenția la nivel mondial. Un meci demonstrativ al celor doi disputat la începutul anului 2020 la Cape Town, a doborât recordul de spectatori (51.954). Mulți consideră că cea mai memorabilă confruntare al lor este finala de la Wimbledon din 2008, când Nadal a întrerupt seria de cinci ani victorioși ai lui Roger.
Este interesant de observat, în lumina acestor rivalități, cum au evoluat de-a lungul timpului stilurile clasice de joc menționate la începutul acestui articol. Jocul riscant de atac a devenit mult mai sigur, dar fără inițiativă, nu există șanse de izbândă. Deși rivalitatea Rafael Nadal - Novak Djokovic este mai echilibrată decât Fedal-ul din punct de vedere al rezultatelor, aceasta nu atrage același nivel de interes, deoarece Rafa și Novak au abordări oarecum similare ale jocului. Rivalitățile sunt alimentate și făcute interesante de contraste. Dacă acest lucru nu este prezent, atunci, oricât de ridicat ar fi nivelul jocului prestat din punct de vedere tehnic, nu i se va acorda o recunoaștere epocală. Care a fost rivalitatea ta preferată din toate timpurile?
18+ Pariază responsabil.
